UNEORI, HARUL LUI DUMNEZEU NE ȘI OPREȘTE!

„Ferice de omul pe care-l pedepsești Tu, Doamne, și pe care-l înveți din Legea Ta.” — Psalmul 94:12

Ne bucurăm când Dumnezeu ne mângâie. Dar cum răspundem când ne mustră? Când Scriptura ne descoperă o atitudine greșită, o alegere păcătoasă sau un drum pe care trebuie să-l părăsim?

Psalmistul îl numește fericit pe omul care primește îndreptarea Domnului. În disciplina Lui există dragoste și un scop: să ne învețe să trăim în adevăr.

PRIMEȘTE mustrarea.
Nu te grăbi să te justifici. O inimă smerită poate spune: „Doamne, ai dreptate! Eu trebuie să mă schimb.”

PRICEPE învățătura.
Caută în Scriptură ce trebuie îndreptat. Nu orice suferință este pedeapsă pentru un păcat personal, dar în orice împrejurare putem cere înțelepciune și călăuzire.

PĂRĂSEȘTE păcatul.
Lasă cercetarea să ajungă până la faptă: cere iertare, îndreaptă nedreptatea, renunță la compromisul pe care l-ai apărat.

Este dureros să-ți fie descoperită greșeala. Este și mai dureros să o păstrezi până îți ruinează viața.

Dragul meu, când Cuvântul te cercetează, rămâi înaintea lui Dumnezeu. Primește adevărul care te smerește și ascultă de Domnul care te iubește.

Doamne, dă-mi o inimă care primește mustrarea și o voință gata să împlinească învățătura Ta!

Cu dragoste, drd.
Ciprian Bârsan