CURAJUL DE A CREDE, CHIAR CÂND EȘTI SINGURUL

O povestire cu tâlc ne prezintă o profesoară care le spune elevilor că nu crede în Dumnezeu. Apoi îi întreabă cine gândește la fel.

Mai multe mâini se ridică. Unii copii vor să semene cu profesoara, alții se uită la colegi înainte să răspundă.

Ana își ține mâinile pe bancă.

— Tu de ce nu ai ridicat mâna?
— Pentru că eu cred în Dumnezeu.
— Fiindcă așa te-au învățat părinții?
— Ei m-au învățat să-L cunosc pe Isus. Dar eu am spus că eu cred.

În câteva cuvinte, fetița ne pune înainte o întrebare: cât din ceea ce mărturisim este convingere și cât este dorința de a fi acceptați?

Trei lucruri merită să le sădim în inimile copiilor noștri:

CREDINȚĂ trăită acasă.
Copiii au nevoie să ne vadă rugându-ne, cerându-ne iertare și făcând binele despre care vorbim.

CURAJ în fața presiunii.
Să poată spune „Eu cred în Isus”, chiar și atunci când nimeni din jur nu spune la fel.

CUVIINȚĂ în răspuns.
Să-și apere credința cu blândețe și respect. Omul care gândește diferit rămâne un om pe care suntem chemați să-l iubim.

Dragul meu, ce exemplu de credință văd copiii în noi? Îi pregătim să răspundă singuri atunci când noi nu vom fi lângă ei?

🙏 Doamne, ajută-ne să creștem copiii care Te cunosc, Te iubesc și au curajul să Te mărturisească!

Sursa: Internet