👋 Bine ați venit pe dininimapentrutine.ro!
13 octombrie 2026
Aniversări

La mulți ani buni și rodnici frate Victor!

  • 12 octombrie 2026
  • Citești în 2 minute
  • 142 Vizualizări
La mulți ani buni și rodnici frate Victor!

Mâna cea bună a Domnului să fie necontenit peste tine și peste casa ta! Să-ți întărească pașii, să-ți păstreze inima aproape de El și să-ți înnoiască puterea pentru fiecare zi de slujire!

Sunt onorat să slujesc alături de tine în ogorul Domnului și Îi mulțumesc pentru locul pe care îl ai în viața mea. În slujirea mea se regăsește și rodul investiției tale. Influența, implicarea și exemplul tău au contribuit la formarea mea ca slujitor, iar pentru aceasta îți port o recunoștință adâncă.

Prețuiesc bunătatea inimii tale, dragostea pentru Dumnezeu și dedicarea cu care slujești. Un slujitor lasă urme adânci prin oamenii pe care îi ajută să crească. Îți mulțumesc că ai investit și în mine!

Te purtăm cu dragoste în rugăciune, pe tine și familia ta. Domnul să vă păzească sănătatea, să vă întărească în încercări și să vă umple casa de pace. Să-ți dea înțelepciune în hotărâri, curaj în lupte și bucuria de a vedea rodul muncii tale.

Dumnezeu să te binecuvânteze mult, mereu și la maxim! Să-ți păstreze vie chemarea, curată inima și bogată slujirea, iar sămânța pe care o semeni cu credincioșie să aducă rod în generațiile care vin!

Cu dragoste,
drd. Ciprian Bârsan

Lasă un comentariu