A apărut în spațiul virtual un dialog interesant care a scos în evidență diferența dintre legământul căsătoriei și fericea individului. După aproape de treizeci de ani de căsătorie cu “nevasta tinereții mele”, cunoștințele biblice și psihologice de care dispun, mi-am luat dreptul să mă exprim pe această temă. Da, una dintre marile tensiuni ale căsătoriei contemporane apare între logica legământului în doi și fericirea individului. Mesajul legământului este „Am ales să construiesc viața împreună cu tine”. Mesajul fericirii (individualismului) este „Rămân atât timp cât această relație mă face fericit.”
Abordarea legământului de căsătorie în biblie ne trimite la această referință „Domnul a fost martor între tine și nevasta din tinerețea ta… ea este tovarășa și nevasta cu care ai încheiat legământ” (Maleahi 2:14). Este limpede că legământul căsătorie nu neagă importanța fericirii, dar refuză să o transforme în singurul criteriu al relației. Emoțiile se schimbă, circumstanțele se schimbă, oamenii trec prin perioade de oboseală, dezamăgire și transformare. Dacă rămânem căsătoriți numai cât timp suntem fericiți, atunci căsătoria devine dependentă de starea emoțională. Legământul oferă ceva mai nobil „Nu vreau doar să fiu fericit lângă tine (un consumerism ieftin), vreau să învăț cum să construim împreună o viață în care să putem crește, iubi și să fim fericiți”.
Problema în căsătorie apare atunci când fericirea personală devine un drept absolut, în numele căruia orice obligație poate fi abandonată. Atunci individul începe să gândească exclusiv la propria împlinire, iar căsătoria devine competiția a două proiecte personale. În această logică, divorțul poate ajunge să fie privit nu ca o ruptură gravă, ci ca o simplă poartă spre o presupusă fericire individuală. Perspectiva biblică aduce în atenție întrebarea „Ce aduc eu în căsătorie?” Fericirea conjugală matură nu se construiește atunci când fiecare cere celuilalt să-l facă fericit, ci când fiecare întreabă „Ce pot schimba eu pentru ca noi să fim mai bine?”
A fi fericiți împreună presupune însă mai mult decât a rămâne formal împreună. Legământul fără cultivarea relației poate deveni doar conviețuire. Soții au nevoie cultive prietenia, conversația, afecțiunea, respectul și bucuria lucrurilor făcute împreună. Uneori relația nu este distrusă de un eveniment spectaculos, ci de o mie de neglijențe minuscule – nu mai întrebăm, nu mai ascultăm, nu mai mulțumim, nu ne mai îmbrățișăm cu tandrețe, nu mai râdem împreună, nu ne mai rugăm împreună. Într-o simplă concluzie, fericirea familiei trebuie să fie o lucrare colectivă bine intenționată. Până când cineva spune – nu mai sunt fericit în căsătoria aceasta, putem construi o cultură familială în care să putem povesti, preveni și pregăti o atmosferă armonioasă.
Aceeași perspectivă trebuie extinsă de la soț și soție la familia întreagă. O familie sănătoasă nu este una în care un singur membru este fericit și toți ceilalți gravitează în jurul dorințelor acestuia. Este o comunitate în care binele personal și binele comun se construiesc și conviețuiesc. Părinții nu trebuie să-și sacrifice complet căsnicia pentru copii, dar nici să urmărească propriile proiecte defavorizând copiii. Aceștia au nevoie să vadă o căsnicie practică în care iubirea, sacrificul și respectul sunt practicate de părinți. Au nevoie să observe cum se aplică iertarea, cum se manifestă respectul, cum se negociază diferențele și se păstrează promisiunile pe care și le fac unul altuia. În felul acesta fericirea familială este afișată ca rezultatul unui climat de siguranță, apartenență, respect, credință și afecțiune.
În final, alternativa sănătoasă nu este „legământ fără fericire” versus „fericire fără legământ”. Idealul biblic este ca, în interiorul legământului, soțul și soția să învețe să construiască bucuria împreună. Aceasta cere uneori conversații deschise, schimbarea unor comportamente, renunțarea la egoism, consiliere pastorală sau maritală și nu în ultimul rând răbdare și rugăciune. Desigur, apelul la legământul căsătoriei nu trebuie folosit pentru a obliga pe cineva să tolereze abuzul sau violența sau reputația familiei. Dar în conflictele și dezamăgirile obișnuite ale vieții conjugale, înainte de întrebarea – Unde aș putea fi eu mai fericit?, merită adresată una mai profundă – Ce putem face pentru a redeveni fericiți împreună? Căsătoria matură poartă un mesaj profund, complet, motivator și mobilizator „Tu contezi. Eu contez. Copiii noștri contează. Legământul nostru contează. Haidem să construim o fericire în care să încăpem împreună!
Corneliu Olan
