România, fă-te bine! Dumnezeu să se îndure de tine!

Viorel Pașca este omul care de peste 20 de ani îngrijește oamenii abandonați, fără adăpost, vârstnici și persoane cu dizabilități … cazuri grave pe care statul român, de-a lungul timpului, s-a făcut că nu le vede.
În 2018 spre exemplu, Viorel Pașca era prezentat de televiziuni ca fiind “bunul samaritean” cu o poveste impresionantă de viață prin dedicarea lui unei cauze nobile intervenid acolo unde statul … a abandonat.
Azi, același om, este prezentat de aceleași televiziuni ca fiind “liderul unui grup infracțional”, “un individ care profita de persoanele vulnerabile”, “un infractor” …
Desfășurare de forțe, zeci de ambulanțe, trupe speciale, dgaspc-uri … totul pentru “destructurarea unei rețele de tip criminal” !!!
Pentru pasivitatea (să nu spun incompetența, neputința sau reaua voință a) serviciilor statului din ultimii 30 de ani, această alternativă a fost “mană cerească”; o variantă la îndemână la care au apelat toate instituțiile de la poliție, doctori până la dgaspc – pentru că nu aveau, de altfel, alte soluții.
Azi, aceeași structură salvatoare este “destructurată” fiind numită “grup infracțional”
Dacă se cer explicații celui care a încercat să salveze ceea ce alții au abandonat, atunci este normal ca și statul să explice de ce, ani de zile, nu a construit o alternativă reală pentru acei oameni, până când grija față de ei a fost preluată de alții.
Ne legăm de hârtii și autorizații (pe care tot statul “eșuat” le întârzie) însă în tot acest timp, oameni neajutorați, mor și nimănui nu-i pasă. Iar dacă se oferă unul să-i ajute, când nu mai corespunde intereselor noastre îl numim “infractor”.
Știu ce înseamnă să îngrijești o persoană cu dizabilități în îngrijire paliativă… Ne-au fost încălcate drepturile de-a lungul anilor și nimănui nu i-a păsat (pentru că nu te interesează până nu ești tu lovit și nedreptățit). Din acest motiv toți tac … “o fi ceva dom’le acolo că nu degeaba…”
Nu, nu e nimic. Sunt doar desfășurări de forțe prin care statul încearcă să arate că-i pasă; în realitate însă, după ce aceste “interese de imagine” vor fi rezolvate, singurii perdanți vor fi nevinovații care vor fi relocați … tot în locurile unde au fost abandonați.
P.S. în penultima poză puteți vedea cum arată “lagărele morții” ca să vă faceți o idee cum arată un infractor care profită de pe urma acestor persoane vulnerabile;
în ultima poză, faceți un test ca să vedeți cum puteti fi manipulați!
România, fă-te bine! Dumnezeu să se îndure de tine! ❤️🩹






