EVENIMENT



Consiliul Bisericesc al Cultului Creștin Penticostal s-a întrunit ieri, la Hunedoara, în ședință de lucru. Timp de trei zile, pe masa păstorilor care fac parte din acest for de conducere se află teme importante pentru bunul mers al lucrării din România. O bucurie specială a fost întâlnirea cu pastorul veteran Gligor Hada, care la cei 87 de ani le-a spus fraților: „Sunteți pe sufletul meu, pentru că știu că aveți de dus lupte grele, așa că mă rog ca Dumnezeu să vă dea biruință și să vă folosească în tot ceea ce este necesar la nivelul țării.”
Totodată, frații s-au întâlnit cu greu încercata familie Samson din Suedia. Fratele Samson a mulțumit conducerii Cultului și a relatat cât de mult a însemnat pentru ei sprijinul arătat de bisericile penticostale și demersurile făcute în sprijinul lor.
Lucrările Consiliului vor continua astăzi și mâine.
Vă invităm să mijlociți în rugăciune pentru călăuzire în toate deciziile luate în aceste zile.






