Mă plimb să scap de probleme!

Mă plimb să scap de probleme. Acesta a fost răspunsul sincer pe care l-am dat la întrebarea „Ce mai faci?”
Viața, această aventură minunată, e formată din zile – toate trec, unele ușoare, altele grele. Pe unele ni le amintim cu bucurie, iar pe altele am prefera să le uităm. Dar odată trecute, ele devin doar trecut. Problemele din acele zile, însă, rămân cu noi, însoțindu-ne, chiar dacă alegem să ne plimbăm.
Problemele fac parte din viață, ne țin ancorați și ne aduc cu picioarele pe pământ. Când grijile ne copleșesc, deschidem ochii și îi vedem pe cei din jur: interesul lor, viclenia ascunsă în spatele unui zâmbet, iubirea sinceră, lacrimile acceptării.
Problemele au și ele un rost: ne dezbracă de mândrie. În fața lor nu contează cine ești, ce pregătire ai, câți bani ai sau nu ai. Problemele ne fac autentici. Și un lucru e sigur: te vor însoți peste tot, uneori chiar și în somn, sub formă de coșmaruri.
Ce-i de făcut?
• Actoria? Costisitoare. Oricât de bine ai juca, problemele te vor da de gol.
• Plimbatul? Bun pentru sănătate, dar oricât ai fugi, ele te vor urma.
• Negarea? Calea sigură către prăpastie.
Așa cum spunea William James: „Arta de a fi înțelept este arta de a ști să treci cu vederea.” Însă când ai probleme, să le treci cu vederea nu este soluția.
Atunci, ce să faci când te confrunți cu probleme?
1. Prezintă-i problema lui Dumnezeu – În loc să te frămânți singur, deschide-ți inima în fața Lui și cere-I ajutorul.
2. Pregătește-te să auzi răspunsul – Fii dispus să taci, să asculți, și să primești cu inima deschisă.
3. Primește planul Lui – Acceptă că soluția divină, oricât de surprinzătoare, este cea mai potrivită pentru tine.
4. Păstrează pacea – Dumnezeu este același, mereu prezent și în control. Încrede-te în El, și vei găsi liniștea de care ai nevoie.
Cu dragoste,
Ciprian Bârsan






