Vis urât… 

Vis urât… un adevăr trist: peste tot lucrurile decurg în ritm normal, în afară de Biserică.Am plecat înspre adunare. Pe drum am văzut de toate. Maşinile circulau ca într-o zi normală. Străzile nu erau aglomerate, dar oamenii îşi vedeau de drum în mod obişnuit. În parc, pe malul apei, într-o atmosferă însorită, de primăvară, bătrânii erau înghesuiţi în jurul meselor cu tablele de şah.Tinerii, ca de obicei, stăteau pe bănci, aproape unul de celălalt. Nici restaurantele sau magazinele nu erau goale. Când am trecut pe lângă Piaţă am zărit, în treacăt, mesele pline cu fructe. Am ajuns la clădirea bisericii şi era pustiu… Am tresărit. Mi-ar fi plăcut să fie ceva aglomeraţie şi aici. Nu una ilegală şi iresponsabilă! Încerc să mă consolez ştiind că nu este ora pentru închinare.De altă parte sper că mulţi creştini, acasă sau oriunde sunt, înalţă sau vor rosti o rugăciune către Dumnezeu pentru ocrotirea naţiunii şi pentru vindecarea celor bolnavi. Ca să nu mă hrănesc cu speranţe false, mă opresc şi înalţ încă o rugă pentru situaţia din România şi din lume. Am mulţumit Creatorului pentru lucrurile frumoase şi bune din ţara noastră. L-am rugat, fără a putea apela la oarece merite să Se îndure de noi.Între timp zăresc o creştină în vârstă care a venit şi aşteaptă să se deschidă uşa bisericii. Este una dintre cele care abia aşteaptă o nouă slujbă. Sper din suflet să nu fie dezamăgită. Pe rând, încep să apară oamenii din conducerea bisericii. Seara aceasta vor decide ce se întâmplă cu slujbele de închinare publică în perioada următoare. Mă rog să primească lumină de sus. A venit şi ora închinării. Spre bucuria mea, au fost câţiva care nu au aflat că s-au modificat serviciile bisericii şi au venit la rugăciune.Ne-am adunat într-o cămăruţă şi ne-am rugat cu căldură şi cu credinţă. De data aceasta nimeni nu a fost îndemnat să se roage scurt. Cei prezenţi s-au rugat pentru ei, pentru ţară, pentru familii şi pentru biserici. Ce rugăciuni frumoase. Mulţi se rugau insistent pentru conducătorii bisericilor din întreaga ţară şi îi cereau lui Dumnezezu să îi ajute să găsească soluţii legale şi practice pentru a păstra bisericile deschise. După ruga de seară, ţinând cont şi de normele de igienă recomandate de organele competente am încercat să ne despărţim. Era greu. Oamenii erau debusolaţi. În final, cineva ne-a dat informaţia: duminică nu vor fi întâlniri de rugăciune la biserică. Feţele oamenilor s-au întristat mult. Apoi, fiecare îşi spunea cum vor încerca să se închine lui Dumnezeu duminică.Ne-am despărţit îndureraţi, dar cu speranţă. Chiar dacă nu înţelegem multe aspecte, continuăm să credem că Dumnezeu conduce lucrurile spre binele copiilor Săi. În drum spre casă vedeam oameni pe stradă, la alimentări, restaurante şi terase. M-am oprit intenţionat şi în parcarea unui supermarket să văd cum stau lucurrile. Ca de obicei. Nici mai mulţi nici mai puţini. Lumea îşi cumpăra ce considera că avea nevoie, fără isterie sau frământări.Ajung acasă, este linişte, dar nu pot să îmi scot din minte un adevăr trist: peste tot lucrurile decurg în ritm normal, în afară de biserică. Acolo, pe motive diferite, este linişte. Nu vreau să vă întristez cu visul meu urât. Mă rog să nu i se întâmple niciodată, nimănui. Dar pentru că avem aşa de mare nevoie de rugăciuni, oare aţi putea şi voi, cei care citiţi aceste rânduri, să vă opriţi şi să înalţaţi un gând pentru binecuvântarea României? Chiar dacă nu se exclud, rugăciunea voastră va fi mai valoroasă şi mai apreciată decât un like sau un share.https://www.facebook.com/406641929502791/posts/1566830520150587/?sfnsn=mo