Plâng Pokemonii pentru lume
Astăzi vreau să dau citire unui singur lucru: „Dacă poți să îți petreci atât de mult timp căutând creaturi imaginare, atunci de ce nu poți face mai multe pentru copiii care cresc în război?”
Se pare că multe războaie își au debutul chiar sub ochii noștri. Unele sunt evidente, altele sunt subtile, unele se poartă în sânge și altele în declarații diplomatice, propagandă via postaci și furt de date. Dar se mai poartă un război, unul pentru atenția noastră, a cetățeanului de rând care teoretic are ceva de spus într-o democrație. Și de bine, de rău, majoritatea lumii trăiește astăzi în democrație sau alte derivate. Cu atât mai uimitor mi se pare că, în circumstanțele în care democrația ca sistem ancorat în alegerea populară pare să o ia la vale, imaginația noastră pare să fie frățește împărțită între teroriști și pokemoni, sau cel puțin imaginația presei este astfel. Dar în contextul de față nu sunt sigură că acești pokemoni nu sunt, de fapt, niște teroriști și ei.
Nu o să stau acum să explic cu ce se mănâncă jocul Pokemon Go, pentru că mai important este să vedem că, dincolo de campania din media, jocul este cu adevărat un fenomen. Când oameni necunoscuți se opresc pe stradă să verifice ce pokemoni sunt de prins prin zonă; când se creeazăbusculade pentru că zeci de mașini caută un singur pokemon; când cazi în apă, intri pe spații interzise și eștiarestat sau împușcat fatal fiind în căutare de pokemoni; când rămâiblocat în copac, în cimitir, căutând pokemoni și trebuie să chemi pompierii care poate aveau o treabă mai bună de făcut; când un briefing al Departamentului de Stat americanconsacrat luptei împotriva terorismului trebuie întrerupt pentru că jurnaliștii sunt prea preocupați să joace Pokemon Go; când imediat ia naștere o aplicație de dating pentru ca pasionații de joc să vâneze împreună; cândbarurile și restaurantele fac bani frumoși după ce au plătit să le apară un pokemon în locație și jocul a devenit singura șansă să atragi turiști în România, se cheamă că jocul e cel puțin „la fel de fenomen” cum a fost Facebookul, Instagramul și Snapchatul când au apărut. Și dacă tot nu ești convins de ceea ce vei spune că sunt incidente izolate, mai adaug că producătorul Nintendo a reușit să doboare recordul din acest secolpentru cea mai mare valoare de acțiuni tranzacționate de o singură companie la bursa japoneză într-o singură zi. Jocul a dublat valoarea acțiunilor Nintendo, care acum sunt mai bine cotate decât acțiunile rivalului său, Sony.
Și care e ideea? Păi, ideea e că prea mulți oameni prea nu au ce face de acest joc a ajuns un fenomen. Și să ne înțelegem, nu vorbesc despre gaming în general, vorbesc strict despre acest joc, care este un mare consumator de timp și energie, care te face să umbli cu orele pe străzi stând degeaba cu ochii în telefon, care te face să îți modifici programul normal și să consumi resurse care ar putea fi folosite pentru alte lucruri, în special în contextul de față. E vorba că mi se pare anormal să te scoli la ora 2 noaptea să prinzi pokemoni înaintea altora, când pentru a face sport nu ai fi în stare să te scoli cu jumătate de oră mai devreme. Mi se pare anormal că ai pierdut puciul din Turcia pentru că erai la vânătoare de pokemoni (drept e că puciul a fost scurt). Mi se pare anormal că te transformi într-un zombie fără respect pentru intimitatea celor din jur (mai ales a celor care nu joacă) și fără respect pentru locul unde cauți pokemoni (biserici, muzee ale Holocaustului, cimitire). Și celor care spun că nu e nicio diferență să pierzi vremea cu pokemoni sau să o pierzi pe Facebook, le spun doar să nu facem comparații de dragul comparațiilor. Când o să mă anunțe Picaciu că e lovitură de stat în Turcia și o să ne strângem la o sală de gimnastică să dezbatem problema, atunci putem să dăm drumul la comparații.
Citiți mai multe
http://semneletimpului.ro/international/plang-pokemonii-pentru-lume.html
