FELICITĂRI









Îmi este plină inima de bucurie! 🙂
Cel de-al treilea roman al meu, „Zdrobirea răscumpărată prin iubire”, a avut parte, ieri seara, la Biserica Penticostală Centrul Creștin Emanuel Bucuresti, de o lansare foarte reușită, iar pentru aceasta VĂ MULȚUMESC TUTUROR celor care mi-ați fost alături, prieteni veniți de departe și de aproape!
Desigur, cea dintâi mulțumire se va îndrepta întotdeauna către Dumnezeu, Cel care mi-a dăruit condeiul si contextul de viață pentru a-L sluji prin scriitura mea!
Țin, apoi, să adresez sincere mulțumiri câtorva oameni speciali, care au acceptat să facă parte din panelul evenimentului, ca referenți: domnului prof. univ. dr. Dumitru Bortun (SNSPA) domnului dr. Ionel Morariu (directorul editurii Noua Speranţă si editorul cărților mele), doamnei profesoare Adriana Grigore, domnului Daniel Alexandrescu (realizator RVE Bucuresti si prezbiter în Biserica Creștină după Evanghelie „Izbânda”), precum si domnișoarei Christiana Gabăr (studenta la Facultatea de Litere din cadrul Universității Bucuresti)! Îi mulțumesc și „moderatorului” desăvărșit al evenimentului, iubitul meu soț și susținător, Ciprian Gheorghe-Luca, pastor coordonator al Bisericii Penticostale Centrul Creștin Emanuel București! 🙂
De asemenea, le rămân profund recunoscătoare invitaților mei speciali, care m-au onorat cu prezența: doamna conf. univ. dr. Corina Sorana Matei (Universitatea Titu Maiorescu), domnul Mustafa Oz (Președintele Asociației pentru Dialog și Valori Universale), domnul Madalin Avramescu (pastor adventist si director al Departamentului de Relatii Oficiale si Libertate Religioasa, Conferința Muntenia) si soția domniei sale, Livia Avramescu, doamna Ileana Cernat (fostă actriță la Teatrul Odeon din București) si soțul domniei sale, Alexandru Popp (fost pastor la Biserica Internatională din Bucuresti), doamnei profesoare Nicoleta Ilas (directoarea Liceului Teologic Penticostal „Emanuel” din București), doamnei Rozie Openda (Grace Internațional Church) și domnului Ioan Bochian (pastor fondator al Centrului Creștin Emanuel din București)!
Mulțumiri speciale domnului Alecsandru Rasidescu, pentru cozonacii delicioși serviți la finalul lansării, familiei Vladu Silvia și Gigi, pentru imensul ajutor logistic, și domnișoarei Teodora Vladu, pentru fotografiile „oficiale” și transmisiunea în direct a evenimentului!
Nu pot încheia această postare fără să le mulțumesc copiilor noștri, Dani și Maria Gheorghe-Luca(pentru ajutorul dat în organizare), respectiv Tabita Gheorghe-Luca Jessica (pentru realizarea „amintirilor” grafice)!
Vă îmbrățișez cu căldură!
Liliana







6 Comentarii
Sincere felicitări!
Har maxim!
Putere bună
Spor și la mai multe cărți!
Doamne ajută!
Domnul să vă binecuvânteze
Comentariile sunt dezactivate.