Părinţi cu 130 de copii: Emigraţi în America de peste 3 decenii, doi bihoreni au investit peste 1 milion de dolari într-un cămin pentru fetele ieşite din orfelinate

Din tot ce ai, a zecea parte să o dai celor mai săraci decât tine. Aşa spune rânduiala zeciuielii, transmisă din generaţie în generaţie în familiile de credincioşi. Aşa au învăţat de la părinţii şi bunicii lor şi soţii Florica şi Gheorghe Budar, doi bihoreni emigraţi în America în 1985. Ani la rând, aceştia au pus deoparte a zecea parte din banii câştigaţi, iar pentru că inima le-a zburat mereu spre meleagurile natale, au hotărât să-i ofere aici.

Soţii Budar au construit în Oradea o casă în care din 2002 încoace au găzduit tinere pe care soarta le-ar fi văduvit de speranţa la o viaţă decentă. Lor le-au dat nu doar casă şi masă, ci le-au fost mama şi tatăl pe care acestea nu credeau să-i aibă vreodată…

O viaţă nouă

Viaţa soţilor Budar s-a schimbat radical cu patru ani înainte să cadă comunismul. Locuiau în Marghita, unde Florica lucra la cooperativa de credit, iar Gheorghe era şofer de autobuz. Creştini convinşi, de confesiune penticostală, şi-au riscat libertatea de dragul credinţei.

„În România religia era tabu, dar îmi doream ca oamenii să nu-L uite pe Dumnezeu şi aduceam clandestin Biblii din Rusia”, povesteşte Gheorghe (foto). Într-o zi, l-a prins Miliţia. A stat două săptămâni în arest, iar apoi i s-a cerut, pur şi simplu, să plece din ţară. „Eu n-am vrut, mă simţeam patriot. Dar soţia m-a convins că riscăm prea mult dacă rămânem”.

Au aterizat la Detroit, unde totul le era străin, dar exista o comunitate puternică de români. „Nu ştiam deloc engleză, aşa că am lucrat pe unde am putut”, îşi aminteşte Florica. Ea a făcut menaj prin casele americanilor, iar Gheorghe s-a angajat şofer de camion. După câţiva ani mai târziu a reuşit să-şi cumpere propriul TIR, apoi încă unul, şi încă unul, până la 24. „Ne-a ajutat Dumnezeu”, e convins bărbatul.

Rânduială sfântă

De îndată ce s-au pus pe picioare, soţii Budar au început să-i ajute şi pe alţii: la firma lor de transport, 95% dintre angajaţi au fost mereu români fugiţi în America. „Am angajat ingineri, doctori, profesori, chiar şi preoţi, indiferent de religia lor”, spune Gheorghe.

Când compania a devenit profitabilă, au început să aplice rânduiala zeciuielii, aşa că a zecea parte din bani au depus-o într-un cont bancar pe care chiar pentru asta l-au înfiinţat. „Atunci nu ştiam ce vom face cu banii, dar ştiam că trebuie să îi strângem”, povesteşte Florica.

În 2001, când strânseseră în cont 300.000 dolari, soţii Budar au decis să-i aducă în România, construind un cămin pentru fetele orfane. „Ştiam că la 18 ani fetele trebuie să plece din orfelinate, dar că nu le ajută nimeni să se pună pe picioare”, explică femeia.

Salvatori de suflete

Soţii Budar au cumpărat un teren pe dealurile Oradiei şi au plătit o firmă să le ridice o casă cu patru niveluri şi 12 camere cu 3 paturi fiecare, cu o bucătărie mare, o sufragerie cât o cantină şi alte acareturi.

Ca să facă adăpostul funcţional conform legii, soţii Budar au înfiinţat Fundaţia Bet Hanan, care în ebraică înseamnă Casa Îndurării, şi în 2002 au încheiat un contract cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bihor, punându-şi la dispoziţie serviciile de cazare pe perioadă nelimitată şi trei mese pe zi pentru tinere care ies din centrele de plasament.

La schimb, le-au pretins acestora doar să fie cuminţi şi să-L iubească pe Dumnezeu. „Le-am cerut ca duminica să meargă la biserică. Nu contează dacă la penticostali, la ortodocşi sau la reformaţi, dar să se roage”, spune Gheorghe.

Ajutaţi să ajute

De îndată ce au deschis adăpostul, soţii Budar s-au întors în America, lăsându-l pe fratele Floricăi, Dumitru Cozma, director al fundaţiei. Şi în continuare, lună de lună, a zecea parte din banii pe care îi câştigă îi trimit tot la Oradea…

Citiți mai departe accesând:
http://www.ebihoreanul.ro/mobile/index.php?news_id=126913&action=display_news