BUCURIA CARE SFIDEAZĂ PARALIZIA – TIVDA PETRU SAU FRATELE PETRICĂ DIN CĂRUCIOR
La Roquetas de Mar, am avut harul să slujesc la trei servicii consecutive într-o biserică plină de oameni însetați după Dumnezeu. Dar dincolo de cântări, predici și rugăciuni, Dumnezeu mi-a vorbit printr-o prezență diferită, însă mai puternică decât orice cuvânt: fratele Petrică din cărucior.
L-am zărit din prima clipă. Pe primul rând, în fața amvonului, într-un cărucior pe roți, cu trupul prizonier în temnița paraliziei, dar cu chipul luminat de o bucurie care sfida orice limitare. Când biserica se închina lui Dumnezeu, Petrică ridica mâinile spre cer, greu, tremurând, dar cu o hotărâre de o frumusețe rară. Fiecare gest al lui era o predică mută, fiecare zâmbet — o dovadă că harul înseamnă mai mult decât starea neputincioasă a trupului.
Entuziasmul fratelui Petrică în fața Domnului era copleșitor. Când se înălțau rugăciuni către Dumnezeu, el vibra împreună cu biserica, înălțându-și inima mai presus de trupul slăbit. Când se predica Cuvântul, ochii lui scânteiau, iar fața i se lumina ca a unui copil care primește un dar mult așteptat. Nu era spectator; era un partener viu în întruparea mesajului ceresc.
Mi-a fost rușine… Eu, cu picioarele mele încă zdravene, cu mâinile mele încă libere să se poată înălța spre Domnul, nu reușeam să manifest aceeași bucurie. Rugăciunile mele, adesea reci, palide, contrastau cu izvorul de recunoștință și pasiune care curgea din adâncul neputinței lui Petrică.
Am aflat că, în urmă cu 38 de ani, doi milițieni din Rodna, orbiți de ură împotriva credinței, s-au năpustit asupra lui Petrică, lovindu-l cu mânerul pistolului în partea superioară a coloanei vertebrale. Pedeapsa aceasta crudă a venit pentru că Petrică, în vremurile comuniste, deținea și distribuia materiale creștine, Biblii și literatură sfântă. De atunci, carnea i-a rămas învinsă, dar duhul s-a înflăcărat într-un fel care face chiar cerul să privească cu uimire. Astăzi, fratele Petrică poartă în trupul său suferințele lui Cristos, semnele luptei pentru credință și adevăr.
După slujbă, în curtea bisericii, Petrică și-a deschis buzunarul căruciorului și mi-a întins câteva materiale de evanghelizare. „Mai dă și tu la câțiva oameni, să știe că Dumnezeu îi iubește”, mi-a spus simplu, ca un om care știe ce comoară poartă. Pe unul dintre acele carduri scria mare: „Dumnezeu te iubește”, iar pe spate, un verset ca o ancoră în furtună: „Și aruncați asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuși îngrijește de voi” (1 Petru 5:7).
Atunci am înțeles. Acolo, în căruciorul său, fratele Petrică trăiește o libertate pe care mulți dintre noi, cei împovărați de grijile zilnice, nu o cunoaștem. E o lumină aprinsă care stă mărturie în fața egoismului nostru, o chemare vie la autenticitate și la dragoste sinceră pentru Dumnezeu.
Fratele Petrică rămâne o predică pe roți, o lecție de bucurie în suferință, o mărturie pentru noi toți. Când va veni ziua în care vom sta înaintea Tronului, mă tem că Dumnezeu ne va arăta chipul acestui frate și ne va întreba: „Tu ce ai făcut cu sănătatea și cu libertatea ta?”
Fratele Petrică nu poate merge, dar umblă zilnic pe cărările credinței. Nu se poate ridica din cărucior, dar își înalță sufletul cu bucurie spre Dumnezeu. Nu poate fugi, dar ajunge înaintea multora în cursa sfințeniei. El este curajul viu de a spune „DA” lui Dumnezeu, chiar și atunci când condiția de sănătate spune „NU” trupului.
